Fiecare piesă de mobilier are particularităţile sale, iar de aici decurg câteva recomandări şi instrucţiuni de folosire pe termen lung care, respectate, pot prelungi durabilitatea produselor.
- Mobilierul din lemn
Folosirea
- La piesele de mobilier utilizate zilnic, este posibil ca șuruburile/piuliţele să se slăbească. Strânge-le o dată la jumătate de an pentru a te asigura că îşi păstrează stabilitatea.
- Încărcarea inegală a dulapurilor cu obiecte sau mişcarea lor din loc nedemontate pot duce la dereglarea, dezechilibrarea uşilor şi/sau sertarelor. Recomandarea noastră este ca încărcarea maximă pe poliţă să fie de 7kg, iar greutatea să fie distruibuită cât mai uniform în dulapuri.
- Periodic, te sfătuim să schimbi locul accesoriilor și al altor obiecte așezate pe mobilă. Iată şi câteva explicaţii. Articolele precum telefoanele, ceasurile cu alarmă, lămpile, decoraţiunile, computerele ș.a.m.d. sunt prevăzute cu suport din cauciuc. Dacă rămân vreme îndelungată în acelaşi loc, acestea se pot lipi de mobilă sau pot duce la decolorarea suprafeţei lemnului. De asemenea, îţi recomandăm să nu păstrezi pentru timp îndelungat suporturile pentru farfurii ori alte asemenea protecţii din plastic pe masă, întrucât compontele chimice din plastic pot migra în finisaj, iar acest lucru duce la amprentarea, emolierea, decolorarea și deteriorarea acestuia. Nu depozita pe mobilă obiecte din piele pentru o lungă perioadă de timp. Nu acoperi mobilierul pentru timp îndelungat. Finisajele nu trebuie să fie acoperite pentru a putea „respira”, păstrându-și astfel aspectul și rezistenţa.
- Evită scrierea direct pe suprafaţa mobilierului, pentru a preveni formarea de urme și zgârieturi. Protejează suprafaţa de lucru când folosești obiecte care pot păta, se pot imprima sau pot deteriora mobilierul, precum pixurile, creioanele, markerele și lipiciul.
- Evită să așezi obiecte fierbinţi pe suprafeţele mobilierului. Întinde șervete de masă sub farfurii, cești de cafea sau de ceai. Foloseşte suporturi de pahar pentru băuturi, deopotrivă calde şi reci. Dacă observi că mobilierul începe să prezinte deteriorări din cauza acestora, apelează la ajutorul unui specialist.
- Evită expunerea mobilierului în lumina directă a soarelui, pentru a preveni decolorarea finisajului. La expunere îndelungată, razele ultraviolete pot cauza apariţia de microfisuri în finisaj, îngălbenire, decolorare sau închiderea la culoare. (Reţine: anumite esenţe de lemn se închid la culoare odată cu trecerea timpului; acest efect este observabil îndeosebi la finisajele deschise la culoare sau pictate).
Curăţarea
- Pentru curăţare foloseşte o cârpă albă moale care a fost umezită într-o soluție de curățare ușoară, diluată în apă. Șterge apoi suprafața cu o cârpă umezită doar cu apă pentru a înlătura orice urmă de soluție de curățat și folosește o cârpă moale și uscată pentru a absorbi toată umezeala. Nu folosi acetonă, dizolvanţi sau produse pentru curățarea geamurilor pe suprafaţa mobilierului.
- Foloseşte o cârpă curată, albă, moale, ușor umezită (de felul tricourilor albe din bumbac) sau lavete din bumbac. Pentru a înlătura orice urmă de umezeală de pe suprafeţe, foloseşte o cârpă din bumbac uscată. La curățarea topurilor care prezintă crestături, asigură-te că absorbi toată umezeala din caneluri pentru a preveni posibilele deteriorări ale finisajului.
- Evită scurgerea de lichide pe zonele sensibile ale mobilierului: colțuri, margini, nișe. Absorbţia lichidelor produce umflarea lemnului. Usucă repede folosind o cârpă moale și curată. Evită frecarea.
Recomandări
- Evită expunerea prelungită la temperaturi extreme, scăzute sau ridicate, dar şi variaţiile de temperatură. Acestea, la fel ca şi umiditatea, variabilă, pot produce crăpături în lemn. Lemnul este poros și răspunde la aerul excesiv de uscat prin pierderea de umiditate și cojire. În condiţii de umiditate ridicată, absoarbe umezeala și se dilată. Este de preferat să se păstreze mobilierul într-o încăpere climatizată corespunzător.
- Ridică obiectele în loc să fie frecate de suprafața din lemn. Evită frecarea în cazul finisajelor mate sau cu luciu fin, întrucât mătuirea sau, după caz, lustruirea produselor apărute în timp ca urmare a uzurii într-o utilizare normală tinde să crească. Iar deteriorările produse mobilierului din aceste cauze nu sunt considerate defecte.
Durata medie de utilizare a produselor din categoria mobilier general este de 5 ani, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și exploatare.
- Mobilierul din metal
- Păstrează şi întreţine mobilierul din metal așa cum procedezi în cazul oricărui tip de mobilier. Foloseşte-l exclusiv în spaţii interioare.
- Nu folosi mobilierul în băi sau saune.
- Nu așeza niciodată obiecte fierbinți direct pe o suprafață din metal sau din sticlă.
- Pentru curățare generală, șterge ușor suprafețele cu o cârpă curată, moale, albă, fără scame și ușor umezită cu apă și/sau cu un detergent cu pH neutru. Clăteşte și usucă bine.
- Pentru componentele din oțel inoxidabil șlefuit, șterge în direcția amprentei.
- Nu folosi soluții de curățat abrazive, întrucât pot deteriora finisajul.
- Dacă podeaua sau carpeta de sub mobilierul metalic este udă dintr-un motiv sau altul, așază protecții sub picioarele acestuia până când zona s-a uscat complet.
- Nu permite ca soluțiile pentru sticlă să ajungă, prin pulverizare neglijentă, pe suprafețele din metal.
III. Tapițeria
- Lumina soarelui poate duce la deteriorarea fibrelor și la decolorarea stofelor. Așază mobila tapiţată (scaune, paturi, fotolii, canapele, tabureti etc) departe de lumina directă a soarelui. Distanţa de fereastră pe care o recomandăm este de minimum 50 cm.
- Variațiile extreme de temperatură pot dăuna mobilierului tapițat. Radiatoarele și țevile de încălzire pot usca fibrele țesăturilor și pot decolora materialul textil. Aerul rece și uscat al aparatului de aer condiționat poate, de asemenea, afecta atât țesătura, cât și rama. Așază mobiliertul tapiţat astfel încât să fie la o distanță de cel puțin 50 cm față de aparatul AC/aerotermă. Nu depozita tapițeria într-un subsol umed sau într-o mansardă supraîncălzită. Dimensiunile anumitor țesături, îndeosebi ale celor din fibre naturale, pot fi afectate de modificările condițiilor din încăpere. Când umiditatea este ridicată, stofa se poate lărgi, întrucât absoarbe umezeala. Acest lucru duce la un aspect neîngrijit al tapițeriei.
- Dacă ai un animal de companie în casă, ai nevoie de o întreținere mai atentă şi uneori chiar mai frecventă a produselor tapițate. Recomandarea noastră este să iei măsuri pentru protejarea tapițeriilor și să le aspiri frecvent.
- Stofele de tapițerie pot absorbi transpirația și grăsimea din piele, păr, de pe mâinile murdare și de pe haine. Protejează canapelele cu huse speciale în zonele de contact.
- Evită să așezi ziarul pe tapițerie. Tușul se poate imprima pe stofă, mătuind culoarea și contribuind la murdărire.
- Evită agățarea și găurirea tapițeriei cu bijuterii, catarame sau încuietori ori cu conținutul din buzunare. Fereşte tapițeria de sărituri sau bruscări, care pot duce la ruperea materialului. Deteriorările provocate de toate acestea nu sunt acoperite de garanție.
Procedee standard de întreținere a tapiţeriilor din material textil
- Dacă produsul are pernă pentru şezut, rotește-o periodic. Întoarce, înfoiază și roteşte pernele pentru șezut și pentru spătar săptămânal – indiferent cât de mult au fost folosite – pentru a reduce riscul de uzură prematură a miezului pernelor. Verifică alunecarea bordurilor și îngrijeşte-te inclusiv de păstrarea culorii țesăturii.
- Dacă nu e înlăturat periodic, deși nu se vede ca pe topul unei mese, praful se așază pe tapițerie, o poate murdări și îi poate da un aspect neplăcut. Recomandăm aspirarea săptămânală cu o perie specială pentru tapițerii.
- Nu curăța husele pernelor separat. Deși au fermoar, husele pernelor se curăță în aceeași manieră ca restul tapițeriei.
- Recomandăm curăţarea chimică în centre specializate a produselor tapiţate prevăzute cu husă complet detaşabilă. Nu este recomandată curăţarea acestora prin spălare casnică la maşina de spălat şi nici spălarea manuală.
- Contactează un specialist în curățare ori de câte ori canapeaua prezintă semne sporite de murdărire.
Îndepărtarea petelor
- În cazul unor accidente precum vărsarea de lichide, acționează imediat. Acționarea rapidă este esențială pentru a preveni deteriorările permanente. Poţi evita permanentizarea petelor apărute în urma vărsării unor lichide dacă iei imediat măsuri pentru a absorbi substanțele vărsate.
- Absoarbe pata imediat cu ajutorul unei cârpe-sugativă, albă și curată (cum ar fi un șervet sau un prosop). Înlătură cât mai mult din pată înainte să o cureți.
- Absoarbe, nu freca şi nu peria. Astfel de acțiuni agresive pot da naştere unor deformări permanente. Doar în cazul soluțiilor pe bază de apă, poți folosi o perie moale, cu mișcări circulare.
- Testează soluția de curățare pe o zonă care nu este la vedere; picură câțiva stropi pe fiecare culoare a stofei, apoi curăță cu o cârpă absorbantă, albă și curată. Aşteaptă cateva momente, apoi verifică rezultatele. Dacă s-a luat culoarea pe cârpă sau dacă zona pe care o cureți și-a schimbat aspectul, contactează un specialist.
- Curăță pata de la exterior la interior, pentru a evita extinderea petei.
- După ce ai înlăturat cât mai mult posibil din pată, îndepărtează – prin absorbţie – orice urmă de umezeală. Când foloseşti o soluție pe bază de apă, tamponează cu apă curată pentru a înlătura reziduurile, apoi tamponează zona cu o altă cârpă absorbantă. Verifică și lăsă să se usuce cel puțin 6 ore. Ţine cont că uscarea rapidă împiedică apariţia unor urme. Foloseşte un ventilator sau un uscător de păr pentru a grăbi uscarea.
Îndepărtarea petelor dificile
- Îndepărtează guma cu un cub de gheață învelit în plastic, apoi răzuieşte-o atent cu un card. Pentru a înlătura excesul de ceară, așază o cârpă subțire deasupra și presează cu un fier de călcat cald (nu fierbinte!). Dacă după această operaţiune rămân urme de ceară, șterge cu un solvent pentru curățare uscată.
- Dacă pata este încă umedă, absoarbe cu o cârpă-sugativă curată cât mai mult posibil. Aplică un detergent cu pH neutru și absoarbe, apoi aplică o soluție cu apă curată și absoarbe din nou.
- Când ai nevoie de ajutorul unui specialist. Unele pete necesită curățare specială, profesionistă. Dacă nu reuşeşti să îndepărtezi pata prin metode casnice precum cele enumerate mai sus, consultă un specialist. Aminteşte-ţi că petele și lichidele vărsate trebuie să fie îndepărtate imediat. Cu cât pata rămâne mai mult timp pe stofă, cu atît este mai greu de îndepărtat, chiar și de către un profesionist. Practic, întârzierea intervenţiei creşte riscul permanentizării petei.
Recomandare: Dacă ai orice dubiu în privința procedurilor, cere sfatul unui specialist. Multe pete pot deveni permanente dacă s-a folosit remediul greșit.
Măsuri de precauţie
- Nu păstra soluțiile de curățare la îndemâna copiilor.
- Pentru a verifica dacă metoda de curăţare aleasă provoacă deteriorarea culorii sau strângerea stofei, trebuie să faci întotdeauna un test într-o zonă a tapițeriei care nu este la vedere.
- Nu folosi apă pe vâscoză sau pe alte stofe care conţin fibre naturale. Există pericolul strângeri materialului sau deteriorării culorilor.
- Evită agenții de curățare care lasă reziduuri uleioase. Nu folosi produse de uz casnic care lasă urme uleioase, întrucât acestea sunt greu de îndepărtat sau curățat.
Modificările de aspect
- Vei observa că, în timp, aspectul unei canapele va începe, treptat, să se modifice. Este vorba despre schimbări considerate semne normale de folosință. Iată câteva dintre aceste modificări la care te poți aștepta:
- Dată fiind frecarea, cele mai multe tapițerii prezintă, în timp, semne de folosință cum ar fi aspectul de fibre încolăcite. Aceasta presupune formarea de ghemotoace de fibre pe suprafaţa ţesăturii. Apariția acestora depinde de mai mulți factori, de la conținutul fibrei și până la felul în care a fost folosit mobilierul.
- Cutele și încrețiturile apar firesc la unele dintre țesături. Chiar și în cazul stilurilor tradiționale, este de așteptat să apară astfel de cute ca urmare a folosinței.
- Tasarea stofei de-a lungul timpului este urmarea uzurii într-o utilizare normală.